FILME COREENE ( KOREAN FILMS )

Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

FORUM DEDICAT IUBITORILOR DE FILME COREENE


    Episodul 14

    Admin Claudiu
    Admin Claudiu
    Fondator


    Mesaje : 1858
    Data de inscriere : 14/01/2010
    Varsta : 26
    Localizare : Cluj Napoca

    Episodul 14 Empty Episodul 14

    Mesaj  Admin Claudiu Joi Iun 30, 2011 9:35 pm

    Deși Yeom Moon este rănit în urma luptei cu bandiții ce au atacat caravana din care făcea parte, decide să continue călătoria pe același drum.
    Profitând de faptul că a ajuns mai repede în Yuzhou, Yeom Moon pune la cale un plan prin care să îl pună în încurcătură pe Sul-pyong, care avea să ajungă în oraș mai târziu. Strategia acestuia era una riscantă dar dacă avea succes îl transforma în cel mai mare negustor. Yeom Moon îi explică domnișoarei Jung-hwa planul: vânzarea mărfurilor provenite din Occident era cea mai profitabilă afacere din Yangzhou. Negustorii din Vest nu aveau voie să își vândă direct produsele, aceștia fiind obligați să își ducă mărfurile la vamă iar Jie Du Shi le distribuia comercianților în funcție de puterea lor. Moneda de plată era mătasea ci nu banii. Cele mai multe produse le lua întotdeauna grupul de negustori al lui Sul-pyong. Așa că Yeom Moon a dorit ca de această dată să fie el cel care va lua majoritatea mărfurilor. De aceea a cumpărat mai multă mătase decât avea nevoie făcând astfel ca prețul ei să crească foarte mult ceea ce l-a împiedicat pe Sul-pyong să achiziționeze prețiosul produs.
    Doamna Jami își face apariția în Yuzhou și privește cu mult interes, de pe margine, jocul întreprins de Yeom Moon.

    Caravana lui Sul-pyong ajunge în Yuzhou și acesta își pune oamenii la treabă pentru a afla ce s-a întâmplat de în zece zile prețul mătăsii s-a dublat.
    Pe când se plimbau pe străzile orașului, Goong-bok și Yeon dau nas în nas cu Joong-dal. Nu se pot abține și îi administrează acestuia o bătaie zdravănă dar sunt întrerupți de gărzile chineze care îi arestează. În închisoare îl întâlnesc pe doctorul personal al lui Jie Du Shi care le spune ca acesta este grav bolnav și nu mai are mult de trăit.
    Goong-bak și Yeon sunt retrogradați la umilul statut de hamali din cauza incidentului cu Joong-dal, acesta fiind pedepsit în același mod de către Yeom Moon.

    Jie Du Shi moare iar această întâmplare face ca prețul mătăsii să scadă în mod considerabil deoarece niciun oficial sau nobil nu avea voie să poarte straie din mătase. Această întâmplare îi permite lui Sul-pyong să se aprovizioneze cu prețiosul produs și astfel să câștige ”bătălia” începută de Yeom Moon care este destituit și își pierde toate privilegiile.
    Goong-bok și Yeon îl capturează pe Joong-dal și în schimbul vieții acesta le spune că pirații sunt de fapt grupul de negustori ai stăpânului lui Yeom Moon. Acest fapt îl îndeamnă pe Goong-bok să îi facă o vizită lui Yeom Moon și să îi spună că data viitoare când se vor mai întâlni îl va privi ca pe dușmanul care i-a ucis tatăl.

      Data/ora curentă este: Vin Apr 26, 2024 9:58 am