Acasa
În urma căzăturii, Jin Yi pierde sarcina. Mae-hyang o consolează, spunându-i că a fost voinţa divină. Vestea ajunge şi în Songdo, unde mama lui Jin Yi este bolnavă. La auzul veştii, suferă enorm şi vrea să meargă să-şi vadă fiica, dar Dan-shim decide să meargă ea. Îl duce cu ea şi pe băieţelul său. Kim Jung Han se învinovăţeşte şi se consideră criminalul copilului său. Lordul Baek îl consolează. Instinctul matern o îndeamnă pe Jin Yi să-l vadă pe băieţelul prietenei sale din adolescenţă, şi strângându-l puternic în braţe, îşi plânge durerea unei mame care şi-a pierdut copilul. Jung Han merge la gyobang, dar nu are puterea să stea faţă-n faţă cu femeia iubită. Dan-shim decide să se ducă la reşedinţa lordului Baek, şi dă nas în nas cu acesta. Bărbatul îşi recunoaşte în sfârşit fiul, şi se oferă chiar să-l primească în casa sa, ca fiu al său. Dan-shim este de acord, şi renunţă la copilaş, pentru ca acesta să ducă o viaţă mai bună.
Ministrul Kim primeşte o scrisoare de la Jin Yi, alături de flautul său. În scrisoare, Jin Yi îl cheamă la căsuţa unde au trăit împreună când au fost fugari. Aici, împreună, cei doi îşi iau la rămas bun de la copilul lor, prin sunetul flautului şi al geuhmungo-ului. Timpul trece, şi viaţa revine la normal, cel puţin la suprafaţă. Serviciile lui Myung-wol sunt tot mai cerute de către nobilime, iar ea are în subordine tinere învăţăcele. Bu-yong e din ce în ce mai deprimată, simţindu-se dată la o parte, din nou în favoarea rivalei sale. Cele două poartă o discuţie la un pahar de vin, iar Myung-wol pare la rândul ei deprimată, ţelul ei în viaţă, arta, pasiunea, par să scadă în intensitate. Bu-yong o acuză că din cauza ei, numeroase curtezane suferă singure în anonimat.
Viaţa capătă un sens şi pentru Jung Han, care renunţă la postul de ministru, pentru a fi inspector al populaţiei. În mijlocul oamenilor se simte cel mai bine, ajutându-i pe aceştia, iar acest post este şi o modalitate de a-şi plăti păcatele comise faţă de copilul nenăscut. Myung-wol îşi antrenează trupa de fete, pe când Bu-yong îşi îneacă tristeţea în băutură. Pare că şi-a pierdut orice ambiţie şi dorinţa de a deveni şefa curtezanelor, dar Mae-hyang îi spune că nu trebuie să renunţe. Doar atunci când fie va câştiga, fie va pierde o întrecere cu Myung-wol, doar atunci va putea merge mai departe.
Maestra Mae-hyang le cheamă pe cele două în faţa sa. Va avea loc o nouă competiţie, între cele două. Fiecare îşi va alege ce dans doreşte, ba chiar pot să creeze dansuri noi. Câştigătoarea va deveni şefa curtezanelor, iar juriul va fi compus din maestrele fiecărui gyobang de pe teritoriul ţării. Bu-yong se gândeşte să combine dansul tobei cu dansul cocorului, Jin Yi decide că e timpul să umple paginile cărţii lăsate de maestra sa, Baek-moo, dar se confruntă cu o dilemă, care este cel mai frumos dans. Decide că acel dans nu e unul care mişcă audienţa, şi nici dansatorul, şi merge în piaţă, să danseze în faţa oamenilor simpli. Dacă aceştia vor fi mişcaţi de dans, acela va fi cel mai extraordinar dans.
Myung-wol începe să danseze în faţa umilei audienţe, iar un bătrân aflat în zonă, cunoscut ca maestrul Hwa-dam decide să o vadă pe faimoasa curtezană. Nimic nu-l impresionează, spunând că Myung-wol este cea mai mare prostituată. Cuvintele bărbatului o jignesc pe Myung-wol, care îi cere să argumenteze vorbele sale. Hwa-dam îi spune că răspunsul stă în oamenii din stradă care au urmărit-o dansând. Cu ajutorul maestrului Hwa-dam, Myung-wol realizează adevărul din spusele bărbatului, şi îşi aminteşte ce priveau toţi oamenii, dar mai ales bărbaţii din piaţă, frumuseţea ei ca femeie şi goliciunea pielii. Adevărul crunt o loveşte dur.
Revine în piaţă, în haine umile, şi cu o mască pe faţă. Oamenii se opresc curioşi în faţa dansatoarei cu mască, după care trec plictisiţi mai departe.
Ministrul Kim primeşte o scrisoare de la Jin Yi, alături de flautul său. În scrisoare, Jin Yi îl cheamă la căsuţa unde au trăit împreună când au fost fugari. Aici, împreună, cei doi îşi iau la rămas bun de la copilul lor, prin sunetul flautului şi al geuhmungo-ului. Timpul trece, şi viaţa revine la normal, cel puţin la suprafaţă. Serviciile lui Myung-wol sunt tot mai cerute de către nobilime, iar ea are în subordine tinere învăţăcele. Bu-yong e din ce în ce mai deprimată, simţindu-se dată la o parte, din nou în favoarea rivalei sale. Cele două poartă o discuţie la un pahar de vin, iar Myung-wol pare la rândul ei deprimată, ţelul ei în viaţă, arta, pasiunea, par să scadă în intensitate. Bu-yong o acuză că din cauza ei, numeroase curtezane suferă singure în anonimat.
Viaţa capătă un sens şi pentru Jung Han, care renunţă la postul de ministru, pentru a fi inspector al populaţiei. În mijlocul oamenilor se simte cel mai bine, ajutându-i pe aceştia, iar acest post este şi o modalitate de a-şi plăti păcatele comise faţă de copilul nenăscut. Myung-wol îşi antrenează trupa de fete, pe când Bu-yong îşi îneacă tristeţea în băutură. Pare că şi-a pierdut orice ambiţie şi dorinţa de a deveni şefa curtezanelor, dar Mae-hyang îi spune că nu trebuie să renunţe. Doar atunci când fie va câştiga, fie va pierde o întrecere cu Myung-wol, doar atunci va putea merge mai departe.
Maestra Mae-hyang le cheamă pe cele două în faţa sa. Va avea loc o nouă competiţie, între cele două. Fiecare îşi va alege ce dans doreşte, ba chiar pot să creeze dansuri noi. Câştigătoarea va deveni şefa curtezanelor, iar juriul va fi compus din maestrele fiecărui gyobang de pe teritoriul ţării. Bu-yong se gândeşte să combine dansul tobei cu dansul cocorului, Jin Yi decide că e timpul să umple paginile cărţii lăsate de maestra sa, Baek-moo, dar se confruntă cu o dilemă, care este cel mai frumos dans. Decide că acel dans nu e unul care mişcă audienţa, şi nici dansatorul, şi merge în piaţă, să danseze în faţa oamenilor simpli. Dacă aceştia vor fi mişcaţi de dans, acela va fi cel mai extraordinar dans.
Myung-wol începe să danseze în faţa umilei audienţe, iar un bătrân aflat în zonă, cunoscut ca maestrul Hwa-dam decide să o vadă pe faimoasa curtezană. Nimic nu-l impresionează, spunând că Myung-wol este cea mai mare prostituată. Cuvintele bărbatului o jignesc pe Myung-wol, care îi cere să argumenteze vorbele sale. Hwa-dam îi spune că răspunsul stă în oamenii din stradă care au urmărit-o dansând. Cu ajutorul maestrului Hwa-dam, Myung-wol realizează adevărul din spusele bărbatului, şi îşi aminteşte ce priveau toţi oamenii, dar mai ales bărbaţii din piaţă, frumuseţea ei ca femeie şi goliciunea pielii. Adevărul crunt o loveşte dur.
Revine în piaţă, în haine umile, şi cu o mască pe faţă. Oamenii se opresc curioşi în faţa dansatoarei cu mască, după care trec plictisiţi mai departe.
