FILME COREENE ( KOREAN FILMS )

Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

FORUM DEDICAT IUBITORILOR DE FILME COREENE


2 participanți

    Episodul 7

    Admin Claudiu
    Admin Claudiu
    Fondator


    Mesaje : 1858
    Data de inscriere : 14/01/2010
    Varsta : 27
    Localizare : Cluj Napoca

    Episodul 7 Empty Episodul 7

    Mesaj  Admin Claudiu Vin Aug 19, 2011 6:44 am

    Admin Claudiu
    Admin Claudiu
    Fondator


    Mesaje : 1858
    Data de inscriere : 14/01/2010
    Varsta : 27
    Localizare : Cluj Napoca

    Episodul 7 Empty Re: Episodul 7

    Mesaj  Admin Claudiu Joi Mar 29, 2012 4:10 am

    Regina şi nobilii se roagă la templul închinat lui Jumong înainte de a pleca spre Palat să-şi arate forţa militară. Armata care ar fi trebuit să-l ajute Regele Mu este întoarsă din drum de Primul Ministru, în timp ce la graniţele Baekje armata Silla atacă. Regina Sa Teak Bi revine în Palat împreună cu o puternică armată şi îşi arată superioritatea în faţa soţului ei încă o dată. Pune presiune asupra soţului ei şi îi cere să facă publică cartea asasinatelor chemând în acelaşi timp nobilii alături de ea. Regele ezită şi, sub privirile ascunse ale Prinţului Uija, decide să-i dea foc. Mu Jin vrea o viaţă liniştită şi decide să renunţe la sabia sa, dar şi la băutură spre nemulţumirea vechiului său prieten. Gye Baek vrea însă să o mai revadă o dată pe domniţa care i-a furat inima şi întâlnirea dintre cei doi este plină de emoţii şi comică în acelaşi timp. Primeşte de la ea un medalion. E fericit să împartă cu tatăl său ceea ce simte, primii fiori ai dragostei, dar este doar pentru moment. Mu Jin şi Gye Baek sunt arestaţi la ordinul Reginei. Regina vrea însă capul lui Uija ceea ce pentru Rege este de neacceptat. Îi cere ajutorul în gând fostei Regine şi îl vizitează pe Mu Jin căruia îi spune că tot sacrificiul lui a fost zadarnic. Merge apoi la Uija care nu-i înţelege acţiunile. Se teme că Mu Jin şi Gye Baek îşi vor pierde viaţa degeaba şi îşi plesneşte fiul. În închisoare, tatăl şi fiul iau o masa împreună împărţind carnea şi vinul printre gratiile de lemn. Gye Baek speră că Regele îi va elibera şi chiar este fericit. Mu Jin însă îi vorbeşte fiului ca şi cum iar da ultimele sfaturi preţioase. Nu şi-ar dori ca el să aibă viaţa lui, ci să fie un simplu agricultor. Uija merge la uşa Reginei cerând îndurare, dar mama vitregă nu îi mai crede cuvintele şi îl ignoră considerându-l un criminal. Apare şi Mu Jin care îşi recunoaşte înfrângerea sinceră în faţa Reginei. Însă doreşte să nu moară în zadar şi să-l salveze măcar pe Uija şi fiul său. Aşa că plănuieşte totul astfel încât Prinţul să-l omoare. Chiar dacă nu era plănuit, Gye Baek vede cine i-a ucis tatăl şi nu mai înţelege nimic. Regina priveşte nemişcată, în timp ce Regele îşi jeleşte prietenul. Aruncat din nou în închisoare, Gye Baek realizează că a rămas singur şi că trăieşte un groaznic coşmar. Îşi plânge tatăl strigângu-şi durerea, în timp de Uija e derutat şi e la un pas să-şi taie mîna vinovată de crimă. Sa Taek Bi îl vizitează pe Rege care îşi ascunde greu lacrimile durerii. Ca de fiecare dată, Regina ştie că totul a fost planul Regelui, dar acum îl consideră mult prea dur. În plus îl avertizează că pe viitor îl va zdrobi pe Uija. O nouă luptă deschisă a început la Palat… Prinţul GyoGi ar dori să-i taie capul lui Mu Jin şi să-l pună în faţa porţii, dar este oprit chiar de către mama lui. Pentru Sa Taek Bi, Generalul este eroul ei, omul pe care l-a iubit în tăcere atâţia ani şi de la care acum îşi ia adio într-un mod dureros. Eun Go e îngrijorată de soarta lui Gye Baek şi ar dori să-l viziteze. Mătuşa ei se împotriveşte, dar nu o poate opri. Regina îl conduce pe ultimul drum pe eroul ei, omul pentru care suferă sincer sperând că într-o viaţă viitoare vor fi soţ şi soţie. La Palat se revede cu Regele care o roagă să-l elibereze pe Gye Baek, dar Regina îi spune că supravieţuirea tânărului va depinde de soarta lui. Pe străzile oraşului, carele cu gratii duc prizonierii spre o zonă de graniţă. Eun Go îl zăreşte şi pe tânărul pentru care îşi făcea atâtea griji şi îl încurajează să supravieţuiască. Îi zăreşte la gât medalionul oferit în dar şi suferă sincer pentru el. Gye Baek pare absent şi nu mai are putere de a reacţiona. Soldaţi ai Silla atacă graniţa şi prizonierii care ar fi trebuit să ajungă acolo pentru o viaţă de ţăran, devin acum prizonierii altei ţări, iar mulţi dintre ei sunt arşi de vii. La Palat nimeni nu poate garanta că Gye Baek mai trăieşte şi, în timp ce Uija se simte şi mai vinovat, Regina crede că e mai bine aşa. Eun Go care se afla în vizită la suverană, aude vestea şi deşi o doare, rămâne calmă. Regina ar dori să ştie ce doreşte de fapt domniţa pentru gesturile ei, dacă vrea o recompensă sau un rang. Eun Go reuşeşte să nu arate ce simte cu adevărat şi îi spune că pur şi simplu se gândeşte la sănătatea ei, pentru că ea este Baekje. Uija îşi face apariţia exact atunci când cele două se pregăteau să se despartă oferindu-i Reginei cu greu o cutie cu parfum de mosc, de fapt o otravă realizată pentru ea. Deşi Regina se teme de posibilitate văzându-l agitat, e convinsă de Eun Go că totul este bine. Tânăra însă realizează însă adevărul şi atunci când pregăteşte parfumul schimbă mirosul astfel încât să nu mai fie otrăvitor. Neînţelegându-i intenţiile, Uija discută cu ea enervat la început. Tot ce îşi doreşte este să o omoare pe Regină şi după aceea să termine cu viaţa. Dar domniţa îi cere să trăiască pentru a putea să răzbune moartea celor care au murit din cauza Reginei, desconspirânu-şi adevărata identitate spre surprinderea Prinţului. După viaţa liniştită de până atunci, Gye Baek este târât alături de alţi sclavi spre o lume a umilinţei. Anii trec şi în regăsim în acelaşi loc parcă nevenindu-i să creadă tot ce i se întâmplă, pregătit alături de alţi camarazi să atace tabăra militară a Goguryeo. După modul în care luptă pare deja un lider neînfricat. Pentru vitejia lor sclavii folosiţi pe post de soldaţi de armata Silla primesc de mâncare pui. Văzând bucata de carne aruncată de un camarad, Gye Baek îşi aminteşte de ultima masă cu tatăl său, de vremea când se simţea protejat. E tăcut şi interacţionează greu cu ceilalţi. Este dor un număr 139. Îl cunoaştem şi pe Kim Yu Shin, marele general al Sillei şi aflăm că pentru toţi, Gye Baek este cunoscut sub numele de Lupul Singuratic. Pentru că Generalul Sillei are curajul să-i ia medalionul de la gât, „Lupul” se luptă cu el fără teamă dovedindu-şi măiestria. Yu Shin apreciază aceste calităţi şi mai târziu în tabără îi redă medalionul. Ar vrea să ştie cine i-a fost maestru, dat tânărul pare mut în continuare. O delegaţie condusă de Pil Tan îşi face apariţia cerând întăriri din rândul sclavilor fără experienţă. Yu Shin îşi consideră oamenii deja nişte veterani. Lupul Singuratic va trebui să lupte acum pentru onoare generalului şi pentru hrana camarazilor. Însă Gye Baek parcă a obosit să mai lupte….
    mishildam
    mishildam
    Membru
    Membru


    Mesaje : 102
    Data de inscriere : 28/03/2012
    Varsta : 33
    Localizare : chisinau

    Episodul 7 Empty Re: Episodul 7

    Mesaj  mishildam Joi Mar 29, 2012 5:39 am

    da...super episodul de azi..mi-a placut mult...astept cu nerabdare urmatorul episod

    Continut sponsorizat


    Episodul 7 Empty Re: Episodul 7

    Mesaj  Continut sponsorizat


      Data/ora curentă este: Vin Noi 15, 2024 3:49 pm