Acasa
Cu siguranta cu totii ne-am intrebat cum a reusit Sang-ok sa vanda obiectele scumpe de arama, cand nu avea permisiunea sa practice comertul in targuri. Raspunsul vine in al saptelea episod al seriei, cand tanarul le relateaza celorlalti negustori prin ce a trecut pentru a-si indeplini misiunea. La sugestia lui Chae-yeon, Sang-ok a mers in satul Jaeryeong, regiune in care oamenii sunt mai instariti.
Desi erau mai bogati, satenii din acel loc nu au fost interesati de vasele de arama, fiindca foloseau vase de ceramica. Vazand acestea, Sang-ok a decis sa mearga mai departe. Cerand apa de baut de la o localnica, a fost avertizat ca va putea sa aiba dureri de stomac, deoarece in regiune, apa din fantani nu e curata si e filtrata printr-o metoda care, desi e eficienta, nu garanteaza ca satenii nu vor avea probleme de sanatate in timp. Asa ca, Sang-ok a mers la o farmacie, unde, cu obiectele de arama (valorificate la 10 nyang desi costau 12) a cumparat pilule de 5 pun saculetul si le-a vandut cu mai mult de 5 pun pentru a reface suma la care erau vasele initial.
Relatandu-le acestea negustorilor, el le castiga admiratia, cu exceptia secretarului Jeong, care sustine ca o simpla intocmeala ca aceasta, nu reprezinta o afacere. El precizeaza ca, un adevarat negustor, i-ar fi convins pe locuitorii din Jaeryeong de calitatea superioara a vaselor de arama in comparatie cu cele de ceramica. Spunand acestea, secretarul Jeong decide sa mearga si el prin sate pentru a vinde obiecte scumpe de arama, pentru a-si demonstra adevaratele competente.
Intre timp, muzicienii amatori muncesc din greu oferind reprezentatii in porturi. La una din aceste prestatii capetenia clanului Songbang, Park Joo-myung, este fascinat de dansul lui Chae-yeon, si o plateste pentru a servi bautura la o cina organizata de el. Convinsa de seful trupei de muzicieni, fata accepta, stiind cata nevoie are noua ei familie de bani.
Auzind de acestea, Sang-ok merge sa o ia pe Chae-yeon de la resedinta Song bang, si il intalneste pe cel care le-a ordonat lui si tatalui sau sa transporte sulf la intoarcere din China. Ii cere sa-si recunoasca vina, insa batranul neaga vehement toate acuzatiile. Orbit de dorinta de razbunare, tanarul ii jura ca el va fi cel care, intr-o zi, ii va dejuca toate planurile si afacerile, si il va face sa implore iertare in fata raposatului sau tata.
Secretarul Jeong se intoarce aducand cu sine banii castigati in urma vanzarii vaselor de arama. El a mers in acceeasi regiune in care a fost si Sang-ok, a stiut ca oamenii au planatii intinse de bumbac, si a cumparat cu obiectele scumpe bumbacul vechi pe care localnicii nu il valorificau. Cu acest bumbac, el a mers in Pyongyang si l-a vandut, deoarece oamenii din acele locuri stiau ca hainele din bumbac vechi sunt mai rezistente decat cele din bumbac nou.
Diferenta dintre metoda lui Sang-ok de a vinde vasele si cea a secretarului este sesizata chiar de primul dintre acestia: numarul de clienti care au achizitionat bunurile: Sang-ok a vandut obiectele scumpe unui singur farmacist, pe cand secretarul Jeong, mai multor persoane.
Cei doi se intalnesc, si isi adreseaza unul altuia cuvinte de lauda cu privire la munca depusa in vanzarile marfii. Inainte de a pleca, Secretarul Jeong observa ca Sang-ok si-a facut un registru cu informatii detaliate depre toti clientii magazinului, crezand ca le va fi folositor intr-o zi. Secretarul imprumuta caietul vrand sa se uite peste, insa unul dintre negustori il studiaza si el si nestiind cine l-a scris spune ca il da sefului Mansang.
Prietenii lui Sang-ok ii spun acestuia ca au gasit-o pe Sang-hee: ea e o curtezana in Pyongyang. Cei trei merg dupa ea, o gasesc, dar nu sunt lasati sa o ia din acel loc doar daca platesc 50 de nyang.
Sang-ok se intoarce la magazin, ii cere lui Sam-bo 50 de nyang, spunandu-I ca daca ii va da suma, el il va convinge pe Kim Tae-chul sa nu ii mai aprovizioneze pe Songbang si sa revina de partea celor de la Mansang, aducand magazinului un profit de 1000 nyang.
Desi erau mai bogati, satenii din acel loc nu au fost interesati de vasele de arama, fiindca foloseau vase de ceramica. Vazand acestea, Sang-ok a decis sa mearga mai departe. Cerand apa de baut de la o localnica, a fost avertizat ca va putea sa aiba dureri de stomac, deoarece in regiune, apa din fantani nu e curata si e filtrata printr-o metoda care, desi e eficienta, nu garanteaza ca satenii nu vor avea probleme de sanatate in timp. Asa ca, Sang-ok a mers la o farmacie, unde, cu obiectele de arama (valorificate la 10 nyang desi costau 12) a cumparat pilule de 5 pun saculetul si le-a vandut cu mai mult de 5 pun pentru a reface suma la care erau vasele initial.
Relatandu-le acestea negustorilor, el le castiga admiratia, cu exceptia secretarului Jeong, care sustine ca o simpla intocmeala ca aceasta, nu reprezinta o afacere. El precizeaza ca, un adevarat negustor, i-ar fi convins pe locuitorii din Jaeryeong de calitatea superioara a vaselor de arama in comparatie cu cele de ceramica. Spunand acestea, secretarul Jeong decide sa mearga si el prin sate pentru a vinde obiecte scumpe de arama, pentru a-si demonstra adevaratele competente.
Intre timp, muzicienii amatori muncesc din greu oferind reprezentatii in porturi. La una din aceste prestatii capetenia clanului Songbang, Park Joo-myung, este fascinat de dansul lui Chae-yeon, si o plateste pentru a servi bautura la o cina organizata de el. Convinsa de seful trupei de muzicieni, fata accepta, stiind cata nevoie are noua ei familie de bani.
Auzind de acestea, Sang-ok merge sa o ia pe Chae-yeon de la resedinta Song bang, si il intalneste pe cel care le-a ordonat lui si tatalui sau sa transporte sulf la intoarcere din China. Ii cere sa-si recunoasca vina, insa batranul neaga vehement toate acuzatiile. Orbit de dorinta de razbunare, tanarul ii jura ca el va fi cel care, intr-o zi, ii va dejuca toate planurile si afacerile, si il va face sa implore iertare in fata raposatului sau tata.
Secretarul Jeong se intoarce aducand cu sine banii castigati in urma vanzarii vaselor de arama. El a mers in acceeasi regiune in care a fost si Sang-ok, a stiut ca oamenii au planatii intinse de bumbac, si a cumparat cu obiectele scumpe bumbacul vechi pe care localnicii nu il valorificau. Cu acest bumbac, el a mers in Pyongyang si l-a vandut, deoarece oamenii din acele locuri stiau ca hainele din bumbac vechi sunt mai rezistente decat cele din bumbac nou.
Diferenta dintre metoda lui Sang-ok de a vinde vasele si cea a secretarului este sesizata chiar de primul dintre acestia: numarul de clienti care au achizitionat bunurile: Sang-ok a vandut obiectele scumpe unui singur farmacist, pe cand secretarul Jeong, mai multor persoane.
Cei doi se intalnesc, si isi adreseaza unul altuia cuvinte de lauda cu privire la munca depusa in vanzarile marfii. Inainte de a pleca, Secretarul Jeong observa ca Sang-ok si-a facut un registru cu informatii detaliate depre toti clientii magazinului, crezand ca le va fi folositor intr-o zi. Secretarul imprumuta caietul vrand sa se uite peste, insa unul dintre negustori il studiaza si el si nestiind cine l-a scris spune ca il da sefului Mansang.
Prietenii lui Sang-ok ii spun acestuia ca au gasit-o pe Sang-hee: ea e o curtezana in Pyongyang. Cei trei merg dupa ea, o gasesc, dar nu sunt lasati sa o ia din acel loc doar daca platesc 50 de nyang.
Sang-ok se intoarce la magazin, ii cere lui Sam-bo 50 de nyang, spunandu-I ca daca ii va da suma, el il va convinge pe Kim Tae-chul sa nu ii mai aprovizioneze pe Songbang si sa revina de partea celor de la Mansang, aducand magazinului un profit de 1000 nyang.
