FILME COREENE ( KOREAN FILMS )

Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

FORUM DEDICAT IUBITORILOR DE FILME COREENE


    Episodul 43

    Admin Claudiu
    Admin Claudiu
    Fondator


    Mesaje : 1858
    Data de inscriere : 14/01/2010
    Varsta : 27
    Localizare : Cluj Napoca

    Episodul 43 Empty Episodul 43

    Mesaj  Admin Claudiu Mar Apr 06, 2010 2:28 am

    Mi Shil isi anunta factiunile ca nu va mai mai sustine pe nimeni la candidatura tronului, ci intentioneaza ea insasi sa devina suveran. Vestea provoaca rumoare in randurile sustinatorilor sai, starnind pareri pro si contra (unii dintre ei considerand ca vor pierde sustinerea nobililor care s-au alaturat factiunii tocmai pentru ca Mi Shil nu facea parte din familia regala).

    Deokman intuieste miscarea lui Mi Shil dar are convingerea ca acest lucru nu poate decat sa fie favorabil cauzei sale. De aceea, cu scopul de a consolida pozitia Familiei Regale si de a anula aliantele politice incheiate de Mi Shil cu nobilii, Deokman propune Regelui Jin Pyeong modificarea si reformarea legislatiei existente privind perceperea impozitelor. Ii are in vedere in mod special pe nobilii care detin pamant sau au influenta si, in acest sens, solicita sprijin in verificarea in amanunt a legaturilor conjugale, conexiunile si aliantele acestora.

    La randul sau, Seol Won si membrii factiunii lui Mi Shil fac propriile verificari in ceea ce priveste genealogia clasei nobiliare. Scopul lor este de a discuta cu fiecare nobil si a afla daca sustin cauza lui Mi Shil sau o sprijina pe Printesa Deokman.

    Chun Chu are o intrevedere cu Mi Shil in care aceasta il felicita pentru mariajul realizat in absenta sa si il previne in ceea ce priveste consecintele jocurilor sale de culise, marturisindu-i ca ea a fost cea care l-a ucis pe bunicul sau, regele detronat Jinji, pe tatal sau Kim Yong Su si pe mama sa, Printesa Cheon Myeong deoarece acestia au incercat sa i se opuna in incercarea sa de a deveni Regina.

    Ca masura de preintampinare a eventualelor actiuni ale lui Mi Shil, Kim Yu Shin le numeste pe So Hwa responsabila de medicamentatia Regelui iar pe mama sa, Printesa Man Myeong, responsabila de verificarea ingredientelor folosite in prepararea meselor regale si a produselor locale transmise Regelui.
    Deokman, sprijina de Chun Chu, stabileste noile cote de impozitare in favoarea micilor nobili, desi au convingerea ca propunerea lor nu va fi votata ca lege de catre Consiliul Nobililor asteptandu-se sa intruneasca 8 voturi „impotriva” (sustinatorii lui Mi Shil) si doua „pentru” (Kim Seo Hyeon si Kim Yong Chun). Intentia urmarita este de a crea discordie in randul nobilimii, castigand sprijin din partea nobililor de rang inferior care alcatuiesc majoritatea si de a demonstra natiunii cum Consiliul Nobililor se opune reformelor, aparandu-si propriile interese.

    In capitala se starneste rumoare, multi nobili anuntand ca doresc sa asiste la intrunirea Consiliului Nobililor de a doua zi in care urmeaza sa se dezbata modificarile privind impozitele, declarandu-se in favoarea reformelor propuse de Deokman.

    La intrunirea Consiliului Nobililor, Deokman si sustinatorii sai, in ciuda asteptarilor, constata cu surpriza ca reforma propusa nu este votata ca lege neintrunind voturi unanime, adunand 9 voturi „pentru” si unul „impotriva”. Insa Deokman adreseaza inca o propunere pe care o adreseaza Consiliului Nobililor...

      Data/ora curentă este: Vin Noi 15, 2024 10:42 am