Acasa
Aşa cum prevăzuse maestrul Hwa-dam, Myung-wol a venit în piaţă îmbrăcată în straie umile. E ultima şansă, fie va renunţa complet la artă, fie va deveni o artistă adevărată. Bu-yong o ironizează pentru faptul că a dansat în faţa cerşetorilor, spunându-i că arta este pentru cei cu dare de mână, şi nu pentru cei din pătura socială de jos. Jin Yi contracarează spunând că arta nu e artă dacă nu-l mişcă atât pe rege, cât şi pe cerşetor.
Jin Yi decide că nu va putea crea cel mai frumos dans la gyobang, şi pleacă spre casa maestrului Hwa-dam. Pentru lecţia oferită, şi pentru că a făcut-o să vadă adevărul, Jin Yi doreşte să-l răsplătească. Nu poate face asta decât oferindu-i trupul ei acum, pentru că de mâine nu va mai fi o prostituată, va renunţa la ornamentele şi hainele care-i conferă frumuseţea, şi va concura doar prin artă. Mae-hyang află că Myung-wol a plecat, încălcând regulile gyobangului, dar e convinsă că se va întoarce la competiţie cu ce credea ea că este cel mai bun dans.
„Păşeşte graţios, aşa cum roua dimineţii se aşterne pe iarbă.
Ca şi nisipurile aurii care dansează în vânt, păşeşte înainte şi retrage-te delicat.
Întoarce-te uşor la fel ca o floare care dansează pe valuri.”
Toate aceste mişcări de dans imită natura, cel mai mare profesor. Jin Yi încearcă să descopere care e adevărata cale pe care trebuie să o urmeze o artistă. Va dansa din nou, iar de data asta aduce cu ea o tărtăcuţă în care să primească bani de la trecători. Va trăi doar din ce va câştiga.
Bu-yong îşi pavează calea spre victorie, mergând la şefa casei curtezanelor din Pyong-yang, pentru a învăţa un nou dans. Jin Yi nu câştigă nici un bănuţ în prima zi, dar revine a doua zi, mai hotărâtă. Bu-yong câştigă şi favorurile altor maestre de gyobang, iar Jin Yi e tot mai epuizată, din cauza oboselii şi lipsei de hrană. Hwa-dam îi oferă ajutor, din nou, dar o acuză de aroganţă, dansul ei e plin de aroganţă, la fel şi atitudinea ei. Din nou, cu ajutorul naturii, Jin Yi primeşte o nouă lecţie, şi renunţă la aroganţă, mergând în mijlocul oamenilor, şi dansând împreună cu ei, împărtăşind cu ei bucuria dansului.
Ziua competiţiei a sosit, maestrele caselor de curtezane sosesc în capitală, Bu-yong e pregătită, dar Myung-wol lipseşte. Hyun-geum, care era într-o stare de sănătate destul de proastă, îşi revine puţin, şi îi cere profesorului şi prietenului ei de o viaţă, să cânte pentru ea. Întrucât Myung-wol nu a ajuns la competiţie, celelalte profesoare cer anularea acesteia, şi numirea directă a lui Bu-yong ca şefă a curtezanelor de la palat. Mae-hyang însă se opune, spunând că Myung-wol va ajunge la timp, şi oricum, dansul lui Bu-yong trebuie văzut şi apreciat de toate profesoarele. Aceasta dansează, şi profesoarele sunt impresionate. Când Mae-hyang e pe punctul de a ceda, căzând de acord cu celelalte curtezane, Jin Yi îşi face apariţia pe scenă, în straie umile, şi nearanjată.
Doreşte să danseze aşa, şi convinge juriul că aspectul exterior nu e important pentru o artistă, doar pentru o curtezană. Însă, nu are o carte în care a trecut mişcările dansului, aşa că va trebui să danseze fără acompaniamentul muzicii. Dacă nu reuşeşte să mişte audienţa, va fi expulzată, şi îşi va petrece restul vieţii ca prostituată. Deşi începe să danseze fără muzică, ***ând, datorită ritmului, cântăreţii încep instinctiv să cânte la instrumente, până când dansul este gata. Dansul e plin de veselie, şi imită mişcările oamenilor din popor.
Bu-yong e prima care recunoaşte victoria adversarei sale, aplaudând, după care întregul juriu o aplaudă pe artista Hwang Jin Yi. Maestrele dezbat decizia finală, timp în care Bu-yong e convinsă că a pierdut, iar Jin Yi primeşte laudele colegelor sale din Songdo. Decizia finală, luată în unanimitate, conferă poziţia de şefă a curtezanelor lui Bu-yong. Ea e consternată, conştientă că a pierdut, dar poziţia de şefă a curtezanelor i se cuvine, pentru că a fost prima care a recunoscut cu sinceritate talentul oponentei sale. În schimb Jin Yi, cea mai talentată dansatoare, trebuie să-şi petreacă restul vieţii dansând.
Deok-pal soseşte în capitală cu veşti proaste, mama lui Jin Yi e în stare gravă. Jin Yi soseşte la timp, chiar înainte ca mama ei să-şi dea ultima suflare. O conduce pe ultimul drum, după care merge la casa maestrului Hwa-dam ca să poată plânge, pentru ultima dată, după care, o va lua de la capăt. Dacă vreun străin va întreba care sunt cele trei comori ale oraşului Songdo, va ştii că prima e eterna cascadă Bak-yeon, a doua e maestrul Hwa-dam care îi învaţă pe oameni să fie buni unii cu alţii, iar ultima e Hwang Jin Yi, curtezana care a dorit să transforme lacrimile oamenilor în râs, artista care a trăit mereu ca şi cum ar fi fost la început.
Bu-yong, noua şefă a curtezanelor, împreună cu fetele sale, traversează piaţa. În mijlocul oamenilor, Jin Yi dansează, plină de veselie. Întrebată cine este femeia, Bu-yong răspunde: „A fost prietena mea cea mai apropiată, şi singura mea rivală. O artistă desăvârşită, a cărui talent nu a putut fi constrâns de zidurile unui gyobang.”
„Să visăm cu toţii la o lume în care fiecare om poate dansa liber. Eu, indiferent de ce se va întâmpla, voi continua să dansez. Râsul şi bucuria de pe feţele oamenilor e o răsplată care are puterea de a învinge suferinţa şi durerea. Dansul…dansul încă nu s-a sfârşit. Nu…nu se va sfârşi niciodată.” – Hwang Jin Yi
Jin Yi decide că nu va putea crea cel mai frumos dans la gyobang, şi pleacă spre casa maestrului Hwa-dam. Pentru lecţia oferită, şi pentru că a făcut-o să vadă adevărul, Jin Yi doreşte să-l răsplătească. Nu poate face asta decât oferindu-i trupul ei acum, pentru că de mâine nu va mai fi o prostituată, va renunţa la ornamentele şi hainele care-i conferă frumuseţea, şi va concura doar prin artă. Mae-hyang află că Myung-wol a plecat, încălcând regulile gyobangului, dar e convinsă că se va întoarce la competiţie cu ce credea ea că este cel mai bun dans.
„Păşeşte graţios, aşa cum roua dimineţii se aşterne pe iarbă.
Ca şi nisipurile aurii care dansează în vânt, păşeşte înainte şi retrage-te delicat.
Întoarce-te uşor la fel ca o floare care dansează pe valuri.”
Toate aceste mişcări de dans imită natura, cel mai mare profesor. Jin Yi încearcă să descopere care e adevărata cale pe care trebuie să o urmeze o artistă. Va dansa din nou, iar de data asta aduce cu ea o tărtăcuţă în care să primească bani de la trecători. Va trăi doar din ce va câştiga.
Bu-yong îşi pavează calea spre victorie, mergând la şefa casei curtezanelor din Pyong-yang, pentru a învăţa un nou dans. Jin Yi nu câştigă nici un bănuţ în prima zi, dar revine a doua zi, mai hotărâtă. Bu-yong câştigă şi favorurile altor maestre de gyobang, iar Jin Yi e tot mai epuizată, din cauza oboselii şi lipsei de hrană. Hwa-dam îi oferă ajutor, din nou, dar o acuză de aroganţă, dansul ei e plin de aroganţă, la fel şi atitudinea ei. Din nou, cu ajutorul naturii, Jin Yi primeşte o nouă lecţie, şi renunţă la aroganţă, mergând în mijlocul oamenilor, şi dansând împreună cu ei, împărtăşind cu ei bucuria dansului.
Ziua competiţiei a sosit, maestrele caselor de curtezane sosesc în capitală, Bu-yong e pregătită, dar Myung-wol lipseşte. Hyun-geum, care era într-o stare de sănătate destul de proastă, îşi revine puţin, şi îi cere profesorului şi prietenului ei de o viaţă, să cânte pentru ea. Întrucât Myung-wol nu a ajuns la competiţie, celelalte profesoare cer anularea acesteia, şi numirea directă a lui Bu-yong ca şefă a curtezanelor de la palat. Mae-hyang însă se opune, spunând că Myung-wol va ajunge la timp, şi oricum, dansul lui Bu-yong trebuie văzut şi apreciat de toate profesoarele. Aceasta dansează, şi profesoarele sunt impresionate. Când Mae-hyang e pe punctul de a ceda, căzând de acord cu celelalte curtezane, Jin Yi îşi face apariţia pe scenă, în straie umile, şi nearanjată.
Doreşte să danseze aşa, şi convinge juriul că aspectul exterior nu e important pentru o artistă, doar pentru o curtezană. Însă, nu are o carte în care a trecut mişcările dansului, aşa că va trebui să danseze fără acompaniamentul muzicii. Dacă nu reuşeşte să mişte audienţa, va fi expulzată, şi îşi va petrece restul vieţii ca prostituată. Deşi începe să danseze fără muzică, ***ând, datorită ritmului, cântăreţii încep instinctiv să cânte la instrumente, până când dansul este gata. Dansul e plin de veselie, şi imită mişcările oamenilor din popor.
Bu-yong e prima care recunoaşte victoria adversarei sale, aplaudând, după care întregul juriu o aplaudă pe artista Hwang Jin Yi. Maestrele dezbat decizia finală, timp în care Bu-yong e convinsă că a pierdut, iar Jin Yi primeşte laudele colegelor sale din Songdo. Decizia finală, luată în unanimitate, conferă poziţia de şefă a curtezanelor lui Bu-yong. Ea e consternată, conştientă că a pierdut, dar poziţia de şefă a curtezanelor i se cuvine, pentru că a fost prima care a recunoscut cu sinceritate talentul oponentei sale. În schimb Jin Yi, cea mai talentată dansatoare, trebuie să-şi petreacă restul vieţii dansând.
Deok-pal soseşte în capitală cu veşti proaste, mama lui Jin Yi e în stare gravă. Jin Yi soseşte la timp, chiar înainte ca mama ei să-şi dea ultima suflare. O conduce pe ultimul drum, după care merge la casa maestrului Hwa-dam ca să poată plânge, pentru ultima dată, după care, o va lua de la capăt. Dacă vreun străin va întreba care sunt cele trei comori ale oraşului Songdo, va ştii că prima e eterna cascadă Bak-yeon, a doua e maestrul Hwa-dam care îi învaţă pe oameni să fie buni unii cu alţii, iar ultima e Hwang Jin Yi, curtezana care a dorit să transforme lacrimile oamenilor în râs, artista care a trăit mereu ca şi cum ar fi fost la început.
Bu-yong, noua şefă a curtezanelor, împreună cu fetele sale, traversează piaţa. În mijlocul oamenilor, Jin Yi dansează, plină de veselie. Întrebată cine este femeia, Bu-yong răspunde: „A fost prietena mea cea mai apropiată, şi singura mea rivală. O artistă desăvârşită, a cărui talent nu a putut fi constrâns de zidurile unui gyobang.”
„Să visăm cu toţii la o lume în care fiecare om poate dansa liber. Eu, indiferent de ce se va întâmpla, voi continua să dansez. Râsul şi bucuria de pe feţele oamenilor e o răsplată care are puterea de a învinge suferinţa şi durerea. Dansul…dansul încă nu s-a sfârşit. Nu…nu se va sfârşi niciodată.” – Hwang Jin Yi
