FILME COREENE ( KOREAN FILMS )

Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

FORUM DEDICAT IUBITORILOR DE FILME COREENE


    Episodul 20

    Admin Claudiu
    Admin Claudiu
    Fondator


    Mesaje : 1858
    Data de inscriere : 14/01/2010
    Varsta : 26
    Localizare : Cluj Napoca

    Episodul 20 Empty Episodul 20

    Mesaj  Admin Claudiu Mier Ian 04, 2012 9:44 am

    Admin Claudiu
    Admin Claudiu
    Fondator


    Mesaje : 1858
    Data de inscriere : 14/01/2010
    Varsta : 26
    Localizare : Cluj Napoca

    Episodul 20 Empty Re: Episodul 20

    Mesaj  Admin Claudiu Mar Apr 17, 2012 8:41 am

    După o primă bătălie câştigată împotriva Silla, Gye Baek le promite sătenilor că le va apăra pământurile şi de acum încolo nu trebuie să se mai teamă. Mun Geun pare decis să-l ucidă, dar renunţă. Pe de altă parte, lordul ce avea autoritate în cetate este îngrijorat de credibilitatea pe care o are comandantul în rândul oamenilor şi decide să arate cine este prin intimidarea ţăranilor. Aceştia sunt lăsaţi fără hrană sub pretextul datoriilor ce trebuie rambursate. Gye Baek intervine şi ajunge să se lupte cu soldaţii privaţi ai lordului. Îi cere nobilului să plece pentru a putea să dea libertate ţăranilor. Gye Baek lansează un nou zvon către un prizonier Silla pe care îl va lăsa să scape astfel încât vestea să ajungă la urechea soldaţilor rivali. Îi face să creadă că o mare armată a Baekje va veni să apere cetatea.


    Între timp, Uija decide să viziteze ţara de baştină a mamei sale şi să-şi vadă mătuşa. Dar vrea să-şi atragă noi simpatizanţi şi să pregătească atacul asupra Silla. Între timp, Prinţesa Moştenitoare devinde tot mai dură cu servitorul lui Uija şi îl forţează pe acesta să-i spună unde se află soţul său. Îl surprinde tocmai când Eun Go îi punea la gât o sticluţă cu un parfum şi începe să-şi arate gelozia. Prinţul de fapt se întâlnea în secret cu oamenii lui pentru a-şi organiza plecarea în Silla şi îi promisese domniţei că îl va vizita şi pe Gye Baek la întoarcere.


    Mok Gae închis în tabăra Silla aşteaptă ca Mun Geun să-l ucidă pe Comandant şi să-i elibereze. Ca de obicei se ceartă cu cei doi prieteni şi vorbeşte mult. Gye Baek doarme după o zi istovitoare cu capul pe masa de lucru. Dar asta nu-l împiedică să-şi simtă adversarul care este la un pas de a-l ucide şi să reacţioneze rapid. Urmează o luptă frăţească în urma căreia comandantul se impune. Dar nu îl ucide fiindcă simte că destinul lor se leagă. Lordul părăseşte oraşul spre bucuria oamenilor care ies pe străzi. Planul lui Gye Baek prinde viaţă. Spionul duce vestea în tabăra Silla, dar şeful garnizoanei este de părere că ar putea fi vorba despre crearea unei stări de confuzie. I se pare prea uşor modul în care prizonierul a scăpat. Noaptea, Gye Baek se deghizează şi îmbrăcat în negru pătrunde în tabăra Silla pentru a face o hartă a cetăţii. Uija pătrunde pe teritoriul Silla şi îi este testat deja caracterul de către Prinţul ţării, Kim Chun Chu. Între timp, Comandantul primeşte întăriri din partea ţăranilor care se oferă să se antreneze şi să lupte pentru a apăra cetatea, dar îi refuză rugându-i să se ocupe de cultivarea pământului. Pe timpul nopţii continuă să caute soluţii pentru a apăra cetatea, dar i se face milă de Mun Geun şi îi oferă carne pentru a mânca amintindu-şi de tatăl său. Vorbind cu acesta despre zgomotul făcut de greieri îi vine ideea să se folosească de clopoţei în lupta sa.



    Kim Chun Chu şi Uija se întâlnesc la Palatul regal din Silla şi vorbesc despre legăturile lor de familie, dar şi despre importanţa apropierii dintre ţările lor. Uija oferă ajutor pentru vicimele ultimului cutremur şi ar dori să le poată vizita, însă Chun Chu nu este de acord. Regina refuză să-i acorde însă audienţă nepotului său din cauza unui desen cu bujori primit de la trimişii Tang. Prinţul şi însoţitorii săi nu prea înţeleg mesajul. Între timp, Gye Baek îşi „ îmbracă” cetatea în crenguţe umplute cu clopoţei astfel încât zgomotul acestora să-i obosească pe soldaţii duşmani. În rândul comandanţilor Silla de la graniţă apare teama că numărul soldaţilor Baekje de la graniţă este tot mai mare. Deşi comandantul Silla nu înţelege nimic, intră în alertă şi trimite soldaţi în recunoaştere. Planul lui Gye Baek funcţionează. Pe timp de zi duşmanul este obosit după noaptea grea. După mai multe zile moralul armatei Silla de la graniţă scade şi toţi sunt din ce în ce mai obosiţi.

    În timp ce Gye Baek se pregăteşte de atac, Uija desluşeşte mesajul picturii. Se pare că totul se leagă de percepţia oamenilor faţă de Regină, faţă de existenţa unei femei în fruntea regatului. După mai multe variante de răspuns, Eun Go şi unchiul ei vin cu o completare care întregeşte imaginea. Nobilii sunt cei nemulţumiţi de Regină şi încearcă să se reunească împotriva acesteia la o primă vedere. Dar de fapt Kim Chun Chu a pus totul la cale pentru a vedea dacă se poate colabora cu el.



    Gye Baek îl eliberează pe Mun Geun cu rugămintea de a-i fi alături în lupta cu Silla, dar planurile lui riscă să fie date peste cap tocmai de fostul lord al cetăţii care nu renunţă uşor. Aceasta alungă oamenii din cetate şi crează starea de teroare. Gye Baek este ameninţat şi înconjurat de armata acestuia. Este avertizat că deja a fost reclamat şi în ***ând îşi va primi pdeapsa pentru fapta lui. Generalul ajunge în închisoare cu o concluzie tristă: din cauza unui nobil corupt, toţi ţăranii îşi vor pierde viaţa. Mun Geun vede tot ceea ce se întâmplă şi decide ca de data asta să-l ajute ucigându-l pe nobil. Cei doi fraţi pleacă împreună la o luptă pentru gloria Baekje…

      Data/ora curentă este: Vin Apr 26, 2024 1:56 am