FILME COREENE ( KOREAN FILMS )

Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

FORUM DEDICAT IUBITORILOR DE FILME COREENE


    Episodul 11

    Admin Claudiu
    Admin Claudiu
    Fondator


    Mesaje : 1858
    Data de inscriere : 14/01/2010
    Varsta : 27
    Localizare : Cluj Napoca

    Episodul 11 Empty Episodul 11

    Mesaj  Admin Claudiu Sam Feb 18, 2012 2:58 am

    Toţi cei prezenţi răsuflă uşuraţi, mai puţin Mae-hyang şi Bu-yong, după ce Myung-wol recită poemul pe care chinezul i l-a scris pe fustă. O singură privire asupra lui, şi poemul a rămas în inima ei. Ambasadorul părăseşte Joseon cu gânduri bune. Myung-wol o critică pe Baek-moo de faţă cu Mae-hyang, care este din ce în ce mai intrigată, mai ales când află că ea nu dansează, şi se gândeşte la o metodă de a o face curtezană în trupa de la palat.
    Ministrul Kim îi mulţumeşte lui Myung-wol pentru participarea la banchet, dar aceasta îi spune că nu a făcut-o pentru el, ci pentru că nu a dorit ca altcineva să o distrugă pe cea pe care doreşte chiar ea să se răzbune. Kim Jung Han o pălmuieşte, spunându-i să înceteze cu ura, pentru că doar se va răni singură. Lordul Baek asistă la scenă, şi e convins că prietenul său are sentimente pentru Myung-wol. Bu-yong este afectată, şi încearcă să-l consoleze pe Jung Han; acesta spune că nu are sentimente pentru Myung-wol, doar o compătimeşte. Baek Gye Soo îi cere lui Jin Yi să cânte pentru el, dar aceasta refuză, motivând că nu i-a cerut-o cu sinceritate şi cu inima deschisă. Lordul e tot mai atras de ea.



    Regele îi conferă o nouă poziţie lui Kim, guvernator în Songdo, unde va avea îndatorirea de a colecta partituri muzicale şi cu mişcări de dans, totul pentru patrimoniul ţării, strânse în cărţi. De asemenea, numele celor mai buni artişti vor fi trecute în aceste cărţi, iar trupa cu cele mai multe curtezane înscrise în cărţi, va deveni noua trupa de la palat. Baek-moo încearcă să o convingă pe Myung-wol să danseze din nou, se înveţe dansul cocorului, iar numele ei să fie imortalizat în scrieri, dar fără succes. Jin Yi o acuză că este falsă, şi talentul ei e lipsit de sinceritate.
    În schimb, îi cere ajutorul lui Mae-hyang, să o distrugă pe Baek-moo, şi să înveţe de la ea să danseze din nou. Mae-hyang acceptă, acceptă chiar şi să-i cedeze poziţia ei. Baek-moo află şi ea, dar nu spune nimic, iar Hyun-geum îşi avertizează fiica să renunţe la această idee, şi să primească favorurile lui Kim Jung Han, care e evident că o place.



    Mae-hyang cere retragerea lui Baek-moo din funcţia de maestra a trupei din Songdo, pe motiv că nu-şi poate controla fetele. Şefa trupei de la palat susţine că în 3 luni o va învăţa pe Myung-wol dansul săbiilor, iar Baek-moo îi promite că dacă va reuşi, va renunţa la poziţia ei şi la toate cărţile cu mişcări de dans pe care le deţine.
    Lordul Baek soseşte în Songdo, şi o cheamă la el acasă pe Myung-wol, chiar dacă ea îi spune că a doua zi are un banchet la care trebuie să participe. Gye Soo trimite vorbă, şi anulează întâlnirea ei cu ceilalţi oameni care îi ceruseră serviciile. Îl invită şi pe Jung Han la mica petrecere, şi de asemenea, Bu-yong este prezentă. Myung-wol soseşte fără instrumentul ei, şi îi cere lordului să petreacă noaptea cu el. Kim Jung Han este vădit jenat.

      Data/ora curentă este: Vin Noi 15, 2024 1:35 pm