FILME COREENE ( KOREAN FILMS )

Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

FORUM DEDICAT IUBITORILOR DE FILME COREENE


    Episodul 16

    Admin Claudiu
    Admin Claudiu
    Fondator


    Mesaje : 1858
    Data de inscriere : 14/01/2010
    Varsta : 26
    Localizare : Cluj Napoca

    Episodul 16 Empty Episodul 16

    Mesaj  Admin Claudiu Lun Apr 25, 2011 8:25 pm


    În episodul 15 i-am lăsat pe Dae-gil, Eoonyeon şi Tae-ha într-un triunghi al iubirii şi al urii. Cei doi bărbaţi vor să se lupte, dar Eoonyeon intervine între ei, pentru că nu poate suporta gândul ca cei doi bărbaţi pe care îi iubeşte să se lupte între ei pentru ea. Apoi îi mărturiseşte lui Tae-ha că Dae-gil este bărbatul pe care îl iubea şi pe care îl crezuse mort atâta timp.
    Tae-ha îi spune să aibă grijă de prinţ şi cei doi pleacă spre un loc izolat unde să lupte, cu toate că Eoonyeon se opune iniţial. Ea rămâne cu durere în suflet, amintindu-şi de vremurile în care Dae-gil o iubea şi îi promitea schimbarea lumii, pentru ca ei doi să fie împreună, dar şi de promisiunea făcută lui Tae-ha, aceea de a-i rămâne credincioasă până la sfârşit. Îşi revine în cele din urmă şi decide să-l aştepte pe Tae-ha, dar constată că învăţatul Jo a fugit cu prinţul.

    Dae-gil şi Tae-ha îşi aleg un câmp de bătălie unde să se lupte, şi îşi aruncă cuvinte grele unul altuia. Tae-ha îi spune că nu-l va omorî, de dragul poveştii pe care a avut-o în trecut cu soţia sa, şi pentru că aşa i-a făgăduit ei, iar Dae-gil îi spune că el şi-a promis să-l omoare. Vorba cea mai grea pe care o aude Tae-ha este aceea că soţia sa este o sclavă, fapt care-l înfurie la maxim şi se aruncă din nou în luptă cu Dae-gil.
    Eoonyeon reuşeşte să-l ajungă din urmă pe învăţatul Jo şi îl convinge să-i dea ei voie să poarte copilul. Acesta ezită, dar apoi este de acord, pentru că altfel ar atrage atenţii nedorite asupra sa. În tot acest timp, Dae-gil şi Tae-ha continuă să se lupte, dar sunt ambii epuizaţi şi se prăbuşesc unul peste altul.
    În piaţă, învăţatul Jo se trezeşte faţă în faţă cu Hwang Cheol Woong care îi cere să-i spună unde este succesorul regal. Eoonyeon a avut inspiraţia de a fugi la timp, şi nu este văzută de ucigaş.

    Sclavii revoluţionari se întâlnesc în sfârşit cu autorul depeşelor anonime, un tânăr sclav foarte carismatic, care le împărtăşeşte idealurile sale despre lume şi planuri prin care să asuprească nobilimea.

    Cheon Jiho se află la secţia de poliţie, unde este bătut, iar şeful Oh îi cere să spună totul despre ginerele consilierului statal, şi ce anume a comis acesta. Evident că Cheon Jiho face pe prostul şi nu mai recunoaşte nimic din ce a spus.
    Eoonyeon se întoarce înapoi cu prinţul, şi îl aşteaptă pe Tae-ha care nu mai vine. Dae-gil l-a legat pe acesta şi se pregăteşte să-l predea autorităţilor. Se face seară şi aşteptarea este tot mai grea, atât pentru Eoonyeon cât şi pentru Seol-hwa.
    Pictorul Bang îşi face curaj să o răpească cu sacul pe gazda cea mică de la tavernă, la îndemnul binevoitor al gazdei mari. Ajuns acasă, desface sacul, dar surpriză, înăuntru este gazda cea mare, şoc şi stupoare.

    Într-o ascunzătoare, Dae-gil şi Tae-ha vorbesc unul cu celălalt, despre Eonnyeon, despre lume sau despre oameni ca ei după care pornesc din nou la drum, prin zăpada viscolindă. Eoonyeon aşteaptă şi Seol-hwa aşteaptă şi ea, dar bărbaţii pe care îi iubesc nu se întorc.


    Dae-gil îl predă pe Tae-ha autorităţilor şi apoi este adus în faţa consilierului statal care îi cere socoteală pentru faptul că l-a plătit să ducă la îndeplinire misiunea în termen de o lună, iar el a întârziat. Dae-gil se face că plouă şi spune că nu-şi mai aduce aminte.

    Se întoarce la tavernă şi este asaltat de cele două jumo care întreabă de generalul Choi. „Suntem morţi de foame, gătiţi-ne ceva”. Se aşează la masă cu trei boluri în faţă, atât pentru Wangson cât şi pentru Dae-gil, ca o slujbă de pomenire pentru cei doi. Îşi închipuie că este cu ei la masă şi mănâncă din bolurile lor, oul din orezul lui Choi nu lipseşte şi Dae-gil izbucneşte într-un plâns înecat, cu gura plină de ou şi orez. Şeful Oh vine cu gărzile şi îl capturează pe Dae-gil

    Acum se află alături de Tae-ha în camera de tortură unde este supus interogatoriului legat de prinţul succesor. Dae-gil nu recunoaşte că l-ar fi văzut pe acesta, pentru că este conştient că ar pune-o în pericol pe Eoonyeon.
    Sătule de aşteptare, atât Seol-hwa, cât şi Eoonyeon, cu prinţişorul în spate, decid să plece.
    În camera de tortură îşi face apariţia Hwang Cheol Woong, care decide să-i chestioneze personal pe cei doi. Îşi îndreaptă atenţia spre Dae-gil, dorind să înceapă interogatoriul cu el şi apucă fierul încins. Figura lui Dae-gil se transformă din una fără vlagă într-una feroce care pare să spună: „Nu, la naiba nu, nu mă atingi tu pe mine cu fierul ăla încins”


    http://www.mysoju.com/korean-drama/chuno/episode-16/part-1/

      Data/ora curentă este: Joi Mar 28, 2024 7:20 pm