FILME COREENE ( KOREAN FILMS )

Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

FORUM DEDICAT IUBITORILOR DE FILME COREENE


    Episodul 10

    Admin Claudiu
    Admin Claudiu
    Fondator


    Mesaje : 1858
    Data de inscriere : 14/01/2010
    Varsta : 26
    Localizare : Cluj Napoca

    Episodul 10 Empty Episodul 10

    Mesaj  Admin Claudiu Lun Aug 29, 2011 11:59 pm

    Admin Claudiu
    Admin Claudiu
    Fondator


    Mesaje : 1858
    Data de inscriere : 14/01/2010
    Varsta : 26
    Localizare : Cluj Napoca

    Episodul 10 Empty Re: Episodul 10

    Mesaj  Admin Claudiu Sam Apr 07, 2012 2:47 am

    Gye Baek îşi face apariţia în cortul Prinţului Uija plin de ură pregătit să-şi ucidă prietenul. Deşi îi reproşează multe nu are puterea de a-şi duce setea de răzbunare până la capăt. Îşi face apariţia la timp şi domniţa Eun Go. Amintiri dureroase ies la iveală după ani de nelinişti şi întrebări. Discuţia lor, deşi dură este emoţionantă, dar întreruptă de apariţia unor soldaţi Baekje care îşi dau seama că un intrus a pătruns în cortul Prinţului Uija. Acesta contribuie la salvarea vechiului prieten şi se lasă prizonier al tânărului. Gye Baek încă nu îi înţelege nimic, ar dori să ştie de ce a trebuit să moară tatăl său, să rămână singur şi să trăiască atâţia ani doar pentru răzbunare. Domniţa îi spune tânărului cât de greu îi este ei, aflată la mijloc şi ce s-a întâmplat în anii în care el a fost crezut mort. Îi evidenţiază şi intenţia lui Uija de a o ucide pe Regină şi de a se sinucide. La final îi înapoiază sculptura cu chipul mamei sale. Prinţul asistă de departe la discuţie privind trist spre cei doi. În zorii zilei însă vor trebui să se despartă chiar dacă Gye Baek ştie că ar putea să se ducă spre moarte reîntorcându-se alături de ceialalţi sclavi în tabăra Silla. În ciuda argumentelor domniţei, Lupul Singuratic e decis să nu îşi abandoneze amicii şi revine în tabăra sclavilor din Silla. Între timp, Kim Yu Shin descoperise dispariţia lui în ciuda încercărilor camarazilor de a-i acoperi absenţa. Era pregătit să-i pedepsească dur pe toţi, dar în ultimul moment, este anunţată apariţia lui Gye Baek şi astfel toţi scapă de pedeapsa cu moartea.


    La întoarcerea în cetate, Gye Baek este aspru pedepsit şi ameninţat că va fi ucis. Yu Shin îl consideră subordonatul lui şi e conştient de calităţile tânărului. Acesta este şi motivul pentru care îi propune să i se alăture şi să-l ajute pentru a-l învinge pe Uija. Şi-ar dori ca Lupul Singuratic să îi fie alături în bătăliile ce vor urma. Toate astea în schimbul vieţii. Însă Gye Baek pare un alt om care nu mai are motive să trăiască, să lupte pentru ceva şi cu atât mai puţin să i se supună unui duşman al ţării sale. În tabăra Baekje, Prinţul cel mare propune să se facă un schimb de prizonieri cu Silla sub pretextul că doar aşa îşi pot salva oamenii ce pot deveni un paravan în cazul unui atac asupra fortăreţei. Vrea să dovedească că familia regală nu îşi abandonează supuşii la greu, însă Gyo Gi nu pare să fie de acord cu planul acestuia. Pentru el doar lupta este singura cale de a lupta, de vărsa sânge. Văzând că nu are nici o şansă să convingă pe nimeni, Uija decide să intre el însuşi să meargă în oraş. Sub pretextul că trebuie să-l supravegheze, domniţa obţine acordul Prinţului cel mic pentru a-l însoţi. Îi cere sprijinul unchiului său pentru a-l ajuta să aibă faţa arsă şi astfel să nu fie recunoscut. Cu ajutorul unei fierturi de plante problema e rezolvată. Între timp, la palat, şi Regele află despre otrăvirea fiului său şi decide să plece pe front lăsând puterea în mâinile Primului Ministru.

    Îmbrăcat în călugăr, Uija intră tabăra Silla însoţit de domniţă şi garda ei de corp. Îl văd pe Gye Baek legat şi apoi se întâlnesc cu Yu Shin. Acesta crede că ar putea fi vorba de falşi călugări şi le pregăteşte o masă în care pune usturoi, aliment interzis călugărilor. Din fericire Uija realizează „greşeala” şi cu mult calm refuză hrana. Îşi face apariţia şi „liderul” sclavilor care vrea să li se acorde permisiunea călugărilor pentru un ritual în cinstea morţilor din rândul lor. În tabăra lui Yu Shin vine şi falsul negustor cu minunatele lui medicamente ce pot face minuni. Îl minte pe General că a refuzat să le vândă minunăţia celor din Baekje şi spune tot felul de poveşti false care să-l impresioneze pe Yu Shin. Însă Generalul Silla demonstrează că ştia de la bun început despre ce leac este vorba şi îl consideră pe comerciant ucigaşul femeii pe care se lăuda că a iubit-o atât de mult.

    Eun Go şi Prinţul reuşesc să vorbească cu Gye Baek sub pretextul că e de datoria lor să facă asta. Dommiţa reuşeşte să îi dea un leac care să-l ajute să reziste. Seong Chung , „liderul” sclavilor şi Uija reuşesc să vorbească şi să pună la cale un plan de atac astfel încât să fie salvat Gye Baek. La momentul părăsirii oraşului însă îşi face apariţia şi falsul comerciant care îşi dă seama că i-a mai văzut pe toţi în tabăra Baekje şi nu ezită să spună asta cu voce tare. În final Uija este arestat, în timp ce Eun Go şi garda ei reuşesc să ajungă înapoi în tabăra Baekje şi să-i avertizeze pe toţi de cele implicate. Uija este adus chiar în faţa unchiului său, comandat al armatei din Silla, care îl ceartă pentru că nu a făcut nimic să răzbune moartea Reginei Seonhwa. Yu Shin se asigură că Lupul Singuratic observă prezenţa prizonierului.

    Gyo Gi este decis să atace chiar dacă asta ar însemna să-i pună în pericol viaţa în fratelui său. Deşi nu toţi sunt de acord, prezenţa Reginei care vrea să facă din el un erou pentru moment, precum şi mărturisirea aproape forţată a domniţei Eun Go, duc la luarea unei decizii. Domniţa spusese adevărul, deşi nu ar fi vrut să-şi piardă singurul aliat adevărat din aceşti ani. Atacul asupra cetăţii trebuie să aibă loc pentru că „aşa şi-ar fi dorit Uija”. Chiar dacă e greu, şi Uija îşi încurajează acum colegii de suferinţă să creeze haos şi să fie pregătiţi de sacrificiu pentru a putea ajuta armata Baekje să cucerească cetatea. Sa Taek Bi organizează armata şi pregătesc atacul în timp ce Uija şi Lupul Singuratic sunt aduşi ca paravan de către Yu Shin. Se decide ca toţi prizonierii din tabăra Silla să fie închişi. Gye Baek trebuie să-l ucidă pe Uija, dar acesta, în ultimul moment, întoarce pumnalul împotriva duşmanilor ţării sale. Sclavii se revoltă la timp şi o mare luptă începe în interiorul cetăţii Gajam în timp ce forţele Baekje erau la poarta acesteia. În astfel de momente puţurile săpate de sclavi ajung să fie un aliat de nădejde. Pentru prima dată Gye Baek şi Yu Shin se luptă faţă în faţă înainte ca armata Silla să se retragă. E doar un preambul la ceea ce va urma peste ani. Regina şi Gyo Gi intră triumfători în cetate, însă victoria a fost deja obţinută de către Uija şi Gye Baek care se ridică cu greu de printre cadavre…

      Data/ora curentă este: Joi Mar 28, 2024 12:21 pm